Adevărul privind țara de la margine (U-craina) – interviu cu istoricul Corvin Lupu (partea a patra)

By Tudor Urse Posted 25/05/2022 în Articole

Oligarhii sunt pe ducă. Epoca lor a apus. Fosta lor putere a încăput pe mâna național-suveraniștilor ruși”, declară profesorul Corvin Lupu (partea a IV-a a interviului despre războiul din Ucraina)

Tudor Urse: Domnule profesor, în mass-media occidentală, preluată și în România, se vorbește mereu despre conducerea Rusiei ca fiind una autocrată, cu toată puterea în mâna unui singur om, Vladimir Putin, care este nebun, bolnav de cancer, de Parkinson, că merge șchiop, că se ține cu mâinile de mese etc. De asemenea, se insistă pe faptul că regimul naționalist din Rusia flutură cu obstinație steagul roșu cu seceră și ciocan al fostei Uniuni Sovietice. Am vrea să știm care este părerea dumneavoastră despre conducerea Rusiei și raporturile actualului regim politic cu fosta Uniune Sovietică.

Corvin Lupu: În prima parte a discuției noastre am făcut numeroase referiri la manipularea prin presă pe care o face regimul politic globalist euro-atlantic. Este într-adevăr de mirare că presa regimului nu se rușinează de minciunile pe care pur și simplu le „vomită” continuu. Din acest punct de vedere, comuniștii au rămas niște copii mici. Nu spun asta doar despre Putin, ci și despre alți lideri ruși. Au spus despre generalul Gherasimov că este pe moarte și a apărut în public. De asemenea, au spus despre ministrul Serghei Shoigu că a făcut infarct și este pe moarte într-un spital. În 9 mai, Shoigu a comandat parada militară organizată în Moscova și era „foarte viu”. Nu arăta nicicum ca un muribund. Nimeni nu-și cere scuze de la public pentru minciunile debitate. Nimeni nu-și asumă, iar pentru răspândirea de vești false nu răspunde nimeni. În schimb, CNA-ul ticăloșit, practică represiunea împotriva jurnaliștilor care spun adevăruri supărătoare pentru regim, sau pentru că permit unor invitați să facă afirmații neconvenabile sistemului. Nu mai insist, cred că am spus destule pe această temă.

A doua parte a întrebării dumneavoastră se referă la folosirea de către ruși a simbolurilor fostei Uniuni Sovietice. Pentru poporul rus, fosta Uniune Sovietică simbolizează o perioadă de mare dezvoltare și extindere a sferei de influență în lume. Dar mai este un aspect foarte important, ignorat de „analiștii” noștri, majoritatea fiind niște umili propagandiști ai sistemului globalist euro-atlantic. Eu îi consider niște manipulatori. În iulie 2020, parlamentul Rusiei a adoptat o nouă constituție care specifică faptul că Federația Rusă este moștenitoarea și continuatoarea fostei Uniuni Sovietice. Ca urmare și simbolurile ei se respectă și sunt folosite, mai ales cu ocazia unor aniversări și comemorări.

Această precizare din constituție are și semnificația că Federația Rusă are menirea să aducă sub autoritatea ei teritoriile care au aparținut fostei URSS și sfera de influență pe care URSS a obținut-o prin negocieri și cu acordul scris al SUA și Marii Britanii. Din această cauză nu s-a declarat război Ucrainei. Cum să declari război propriului tău teritoriu? Să declari război unei entități care-ți aparține? Acesta este și sensul operațiunii militare speciale a trupelor ruse din Ucraina, cum au numit-o conducătorii ruși. Zeci de „analiști” și jurnaliști au ignorat acest aspect și au vorbit zilnic despre presupuse (așteptate de ei) declarații de război ale Rusiei la adresa Ucrainei. Și dacă rușii vor intra în Republica Moldova o vor face fără nici o declarație de război.

Tudor Urse: Ce deosebire este între conducerile URSS/Rusiei din ultima sută de ani. Mă refer la perioada Cominternistă, perioada post-stalinistă a URSS, perioada „reformistă” Gorbaciov-Elțîn și perioada ultimilor 23 de ani, de când au condus pe rând, ca președinți și prim-miniștri, Vladimir Putin și Dimitri Medvedev?

Corvin Lupu: Cominterniștii au condus Rusia Sovietică/URSS timp de 35 de ani. Ei nu erau etnici ruși, ci reprezentanți ai unor minorități din Rusia, majoritatea evrei. Ei au luptat împotriva naționalismului rusesc. Au trimis în gulag elita națiunii ruse. Cominterniștii au dorit să stăpânească Rusia în folosul lor, al evreimii internaționale și împotriva etniei majoritare ruse, cea mai îndreptățită să-și conducă și să-și stăpânească propria țară. Marea epurare din deceniul al patrulea al secolului al XX-lea a fost făcută de NKVD, cu deosebire de conducătorii săi evrei, în frunte cu Ghenrich Iagoda (nume real: Enoh Gherșevici Ieguda). Epurarea a vizat și aparatul de partid, militar, de securitate și de miliție. Văzând pe cine condamnă Iagoda și NKVD-ul său, Stalin a înțeles că evreii vizează majoritar etnicii ruși. El a intuit direcția acțiunii evreiești și a înțeles că după ruși vor urma și liderii comuniști neevrei din alte regiuni ale URSS, cum era el, din Gruzia (Georgia de astăzi). Din această cauză, Stalin a decis să înceapă epurarea conducerii URSS de evrei și să scape de Iagoda.

Ghenrich Iagoda, a fost foarte apropiat colaborator al său. După ce a preluat conducerea URSS, Stalin l-a trimis pe Iagoda la New York în fruntea a 23 de agenți ai NKVD care activau în cadrul Biroului Martens, agentura de spionaj a sovieticilor în SUA. Iagoda a creat o foarte puternică rețea de spionaj în SUA, bazată pe sprijinul comunității evreiești din SUA. În anul 1932, Iagoda l-a informat pe Stalin că senatorul de New York, Francis Delano Roosevelt, i-a cerut ajutor financiar pentru a candida la președinția SUA, promițând că după ce va ajunge președinte va stabili relații diplomatice cu URSS, va ridica embargoul și va deschide accesul URSS la tehnologiile americane. „Dă-i câți bani vrea!” a fost răspunsul lui Stalin. Roosevelt a rămas toată viața un prieten și admirator al lui Stalin și al URSS, până la moartea lui. Din această cauză, către finalul războiului mondial, cercurile politico-militaro-informative din conducerea SUA au fost nemulțumite de concesiile făcute de SUA lui Stalin, privitor la sferele mondiale de influență.

Moartea lui Roosevelt a survenit în urma asasinării sale cu o foarte mică săgeată otrăvită trasă în gâtul său, în primăvara anului 1944. Acest asasinat nu a fost niciodată recunoscut oficial. După război, Stalin i-a spus fiului președintelui Roosevelt cum a fost asasinat tatăl său.

Politica antisemită a lui Stalin a început cu executarea la ordinul său a lui Iagoda, în 15 martie 1938. Declanșarea războiului mondial și perspectiva ca URSS să trebuiască să se confrunte cu Germania și Japonia, l-a convins pe Stalin, un om cerebral, că va avea nevoie de sprijinul SUA, iar evreimea deținea rolul decisiv în luarea deciziilor de la Casa Albă. De aceea a fost întreruptă politica antisemită. Ea nu a fost reluată decât după ce URSS a devenit putere nucleară și deținea deja câteva focoase nucleare care-i asigurau securitatea și erau descurajatoare pentru orice posibilă intenție de agresiune externă. În 1952, evreii au încercat să-l asasineze prin intermediul unui complot al medicilor evrei din spitalul Kremlinului. Au fost prinși și executați cu toții, dar anul următor, președintele NKVD, Lavrenti Beria a reușit să-l asasineze pe Stalin.

Lavrenti Beria

A urmat la conducere Hrușciov, care era ucrainean. În perioada lui Leonid Ilici Brejnev, aparatul de conducere a URSS a mai fost rusificat, dar evreii au rămas influenți. În timpul lui Mihail Gorbaciov și a lui Boris Elțîn, criza generală din URSS/Rusia s-a accentuat și corupția a explodat. În această perioadă s-au născut oligarhii care au acaparat o mare parte din economia URSS/Rusiei. Cei mai bogați și influenți oligarhi erau toți khazaro-evrei. Pe măsură ce URSS/Rusia decădea, oligarhii se consolidau, iar Occidentul lăuda Rusia și pe conducătorii ei. Cu cât îi era Rusiei mai rău, cu atât o vorbea Occidentul mai de bine.

Începând din anii 1996-1997, naționaliștii ruși, mai ales cei din serviciile secrete de securitate și armată, au început să pregătească schimbarea conducerii Rusiei, mai ales a lui Boris Elțîn, care era alcoolic și total vândut oligarhilor și Occidentului. Ei l-au pregătit pentru preluarea conducerii țării pe Vladimir Putin. Pentru aceasta, Putin a fost purtat în funcții de conducere importante în administrația locală, în cea centrală și în serviciul de securitate. A fost pe rând, printre alte funcții, viceprimar al Sankt Petersburg-ului (orașul său natal), șef al Serviciului Federal de Securitate, prim-ministru și, din 1999, președinte al Federației Ruse.

Vladimir Putin este cel sub conducerea căruia s-a rusificat complet conducerea țării. În paralel, el a început un proces dificil de supunere/aducere sub ascultarea Siloviki a oligarhilor.

Siloviki înseamnă „Cei puternici”. Este denumirea uzuală pentru structura cea mai importantă de putere de la Kremlin. Nu vreau să spun că Guvernul sau Duma de Stat a Federației Ruse nu sunt importante, dar Siloviki reprezintă ceea ce mai demult era denumit Complexul militaro-industrial, respectiv grupul principalilor decidenți în problematica puterii și securității. Majoritatea membrilor sunt cadre militare, de diverse arme și specialiști proveniți din serviciile de informații. Siloviki este un organ colectiv în care fiecare membru are păreri, formulează proiecte și influențează decizii.

Corupția în Rusia a fost menținută mulți ani la un nivel scăzut și controlabil. În perioada lui Lenin și Stalin, corupția s-a manifestat la cote foarte scăzute și era reprimată cu cruzime. Bunăstarea aparatului de partid venea din salarii, drepturile de haine gratuite, popote și restaurante cu circuit închis unde se practicau prețuri modice și magazine speciale, deschise doar pentru anumite categorii de funcționari de stat, civili și militari. Nu exista interesul de a strânge averi ascunse, de a deține conturi secrete prin bănci străine etc. În timpul lui Mihail Gorbaciov, corupția a explodat și au apărut milionarii în dolari, cu averile la vedere, viitorii oligarhi. Corupția era legată mult și în primul rând de serviciile secrete. În lumea securiștilor, care vegheaseră zeci de ani pentru apărarea ideologiei bolșevice, preocuparea principală a devenit aceea de a lăsa de o parte subtilitățile ideologiei bolșevice și de a pune mâna pe bani. Cooperarea economică a URSS-ului lui Gorbaciov și apoi a Rusiei lui Boris Elțîn cu Occidentul s-a făcut, în mare parte, prin intermediul noilor oligarhi, aproape toți, „întâmplător”, evrei/khazari. Acești oligarhi, puternic legați de șefii serviciilor secrete, interesați de a prospera și ei, au fost și un catalizator al globalizării unor componente ale serviciilor secrete rusești cu cele occidentale, în primul rând cu CIA. Pe măsură ce oligarhii evrei acaparau părți tot mai mari din economia Rusiei, criza economică generală din țară creștea, PIB-ul scădea și în ritm cu el, scădea și puterea Rusiei. Oligarhii evrei din URSS/Federația Rusă au ajuns la averi și influență colosale. Ei au sprijinit penetrarea Rusiei și retrogradarea ei din poziția de supraputere mondială în cea de putere regională. În această perioadă a lui Gorbaciov (1985-1991) și Elțîn (1991-1999), întreaga mass-media occidentală îi ridica în slăvi. Cât timp Rusia decădea, Gorbaciov și Elțîn erau „very good boys”, curtați, invitați, premiați, încărcați cu onoruri și cadouri.

În rândurile Rusiei profunde, a naționaliștilor de etnie rusă din serviciile secrete, din armată și politică au apărut nemulțumiri tot mai mari și s-au țesut proiecte de înlăturare a regimului oligarhic corupt patronat de Boris Elțîn. Acest fapt va fi realizat de serviciile secrete de informații și cele speciale ale armatei, în anul 1999, an premergător celui electoral. De altfel, aceste instituții erau singurele forțe care aveau puterea să răstoarne de la putere conducerea politică coruptă și pe oligarhi, care beneficiau de un sprijin occidental foarte puternic. La conducere a fost adus Vladimir Putin, fost prim-ministru și fost președinte al Serviciului Federal de Securitate. În ziua în care a fost somat să-i predea puterea lui Vladimir Putin, Boris Elțîn a plâns și a cerut îndurare și imunitate legat de faptele de corupție ale sale și ale fiicei sale. Scârbit de scenele pe care le făcea Elțîn, Vladimir Putin i-a spus că nu-l va judeca.

Conducătorii Rusiei au decis să nu-i înlăture brusc pe oligarhi și să acționeze împotriva lor cu mult tact, pentru că o ieșire abruptă a lor din activitatea economică ar fi agravat situația economică din Rusia, care era și așa încă precară. Totuși, oligarhii care sfidau și continuau să eludeze fiscul Rusiei și să nu se supună guvernului au ajuns în închisori, sau chiar au fost lichidați. În paralel, a început o operațiune de lichidare a unui mare număr de agenți ai serviciilor secrete care se puseseră în slujba Occidentului, în perioadele lui Gorbaciov și Elțîn, cei doi conducători pe care Vladimir Putin i-a numit: „doi trădători”, în anul 2014. Patrioții naționaliști ruși s-au grupat tot mai mult în jurul noii conduceri a Rusiei, iar susținerea populară a lui Vladimir Putin a crescut continuu, timp de peste două decenii, în ciuda subminării sale mediatice de către mass media occidentală și a finanțării unor persoane și fundații de opoziție. Gorbaciov și Elțîn au ajuns să fie dezavuați total. Doar presa occidentală continua să-i laude. De altfel, în 1996, la alegerile prezidențiale din Rusia, în ciuda sprijinului mediatic colosal de care a beneficiat, Mihail Gorbaciov a obținut doar 1% din voturi. Poporul rus înțelesese rolul nefast pentru Rusia și pentru fosta Uniune Sovietică pe care îl jucase acest personaj care a patronat regresul grav al URSS.

Oligarhii care s-au supus total conducerii de la Kremlin au fost recompensați, inclusiv cu funcții în administrația centrală și locală. O perioadă, Roman Abramovici a fost numit guvernator al regiunii Ciukotka, o regiune foarte bogată din extremul Orient. Pe parcursul a două decenii, evreii din conducerea Rusiei au fost înlocuiți cu naționaliști ruși.

Astăzi, Siloviki este compus doar din etnici ruși. În fruntea Siloviki se află Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Nikolai Patrușev, Serghei Narîșkin, Serghei Shoigu, Dmitri Rogozin, Vitali Gherasimov, Alexander Bortnikov, Viaceslav Volodin, Mihail Vladimirovici Mișustin, Iuri Borisov, Serghei Lavrov.

Tudor Urse: Dar, în această perioadă, oligarhii și-au pierdut mult din averi. Cum s-a întâmplat asta?

Corvin Lupu: În primele zile ale războiului din Ucraina, rubla s-a prăbușit, valoarea ei înjumătățindu-se. Bursa din Moscova a decăzut și ea. De asemenea, s-a prăbușit prețul acțiunilor companiilor rusești listate pe diverse burse din lume. Imediat, timp de zile întregi, statul rus a cumpărat acțiunile listate și prăbușite pe diverse burse la preț infim. A fost ca o naționalizare. Oligarhii au rămas fără părți uriașe din averile lor. Unii s-au sinucis, dacă n-or fi fost și ajutați să se sinucidă. Se practică, în „lumea bună”. Cert este că o mare parte din averile lor a intrat în posesia statului rus. După încheierea operațiunii de achiziționare a acțiunilor companiilor private străine și rusești listate la bursele din Rusia și la bursele din străinătate, operațiune care s-a făcut fulgerător, semn că era premeditată, a urmat decizia guvernului Rusiei de încasa toate exporturile către Occident în ruble. Instantaneu, valoarea rublei a revenit și, surprinzător, a depășit chiar valoarea pe care o avea cu o zi înaintea atacării Ucrainei.

În paralel, statele occidentale au profitat și ele de situație și au uitat că oligarhii au fost principalii lor colaboratori și prieteni din Rusia și le-au confiscat conturile din bănci, proprietățile din Occident, vapoarele, avioanele etc.

Vladimir Putin a ținut și un discurs dur împotriva oligarhilor, pe care i-a acuzat de lipsă de patriotism, de inclinație excesivă de îmbogățire, că nu țin la Rusia, că visează doar Occident, lux și stațiuni de miliardari, că trăiesc în afara valorilor tradiționale rusești etc. Prinși între ciocan și nicovală, oligarhii ruși au fost reduși la tăcere și este greu de prevăzut că ei vor mai putea juca vreun rol important. Oligarhii sunt pe ducă. Epoca lor a apus. Fosta lor putere a încăput pe mâna național-suveraniștilor ruși. Strategia de înlăturare a lor a fost una calculată atent, diplomatică și a fost făcută în așa fel încât să nu fie afectată grav economia Rusiei.

Oligarhii erau legătura permanentă a Rusiei cu globalismul occidental. Deglobalizarea economiei Rusiei, obiectiv fundamental al politicii Siloviki, nu se putea realiza atâta vreme cât oligarhii erau puternici și activi. Din alt punct de vedere, astăzi Rusia este în război cu khazaro-evreimea americană, iar loialitatea oligarhilor khazaro-evrei față de Rusia nu este de așteptat în aceste condiții. În trecutul URSS, Stalin a început și el războiul pentru eliberarea Uniunii Sovietice de sub controlul evreimii, dar n-a apucat să facă decât câțiva pași și a fost asasinat. Toate forțele politice internaționale urmăresc cu interes și cu îngrijorare războiul Federației Ruse cu evreimea internațională. Este una din cele mai teribile confruntări din istoria contemporană.

Tudor Urse: Vă mulțumesc.

(Va urma!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s