Suedia | Un colectiv de medici, scrisoare deschisă: Administrarea vaccinului pentru copiii de la 12 ani – împotriva științei și a experienței clinice

via R3media

În dezbaterea despre vaccinarea împotriva Covid-19, vă oferim opinia unui colectiv de 24 medici suedezi, care au semnat un articol deschis despre inocularea copiilor, de la vârsta de 12 ani, apărut în Revista Medicală Suedeză, pe 21 septembrie.

Cei 24 semnatari sunt: Magnus Burling, specialist în medicină generală; Hans Zingmark, specialist în medicină internă și pneumologie; Sture Blomberg, specialist în anestezie și terapie intensivă, Profesor asociat; Maria Papadopoulou, specialist în oftalmologie; Ida Höglund, specialist în chirurgie; Hans Sjögren, specialist în anestezie și terapie intensivă; Carina Ljungfelt, specialist în medicină generală; Ann-Cathrin Engwall, imunolog și virusolog, doctor în biologie celulară moleculară și imunologie; Ragnar Hultborn, specialist în oncologie, profesor emerit; Susanna Hartmann-Petersen, specialist în dermatologie, doctor în medicină, Boris Klanger, specialist în medicină generală; Christina Malm, specialist în medicină generală; Bo Jonsson, specialist în psihiatrie generală, doctor in medicina; Anette Stahel, masterat în biomedicină; Ludwig Hellmundt, specialist în anestezie; Nina Yderberg, specialist în psihiatrie pediatrică; Anna Maria Wiedemann, specialist în medicină generală, doctor in medicină; Gabriel Winsnes, student la medicină; Kristian Holmberg, specialist în medicină generală; Dinu Dușceac, specialist în cardiologie, doctor in medicină; Margareta Andersson, specialist în medicină generală; Lilian Weiss, specialist în chirurgie generală, Profesor asociat; Mac Åberg, specialist în ORL, Nils Littorin, doctor în microbiologie clinică.

Iată textul celor 24 medici:

Asociația suedeză de pediatrie, Asociația suedeză de medicină școlară și Asociația suedeză de epidemiologie [1, 2] susțin că sute de mii de copii sănătoși din Suedia de la vârsta de 12 ani în sus ar trebui să fie vaccinați împotriva unei boli care la majoritatea are doar simptome ușoare sau este asimptomatică [3]. Riscul de a muri de covid-19 la copii este practic inexistent [4, 5]. Agenția suedeză de sănătate publică a decis acum să recomande vaccinarea copiilor de la vârsta de 12 ani [6], ceea ce este de neînțeles.

Asociația suedeză de pediatrie folosește MIS-C (sindromul multiinflamator la copii) ca un motiv convingător pentru vaccinarea copiilor. Cauza MIS-C este necunoscută, iar definiția este de așa natură încât include multe condiții diferite, cum ar fi boala Kawasaki [7, 8]. Faptul că asociația medicilor pediatri recomandă vaccinarea tuturor copiilor sănătoși de peste 12 ani pentru a preveni afectarea câtorva dintre ei de către un sindrom a cărui cauză nu este cunoscută, este contrar științei și experienței clinice medicale.

În nicio circumstanță nu ar trebui să repetăm ​​tragediile care au fost legate de anumite vaccinuri în ultimele decenii. De exemplu: vaccinul Pandemrix împotriva gripei porcine a provocat narcolepsie la cel puțin 350 de copii suedezi [9]; Dengvaxia, un vaccin împotriva febrei dengue, a fost introdus similar cu vaccinurile covid-19 înainte de finalizarea studiilor și 19 copii au murit din cauza a ceea ce a fost considerat ADE (Antibody-Dependent Enhancement) înainte ca vaccinările să fie oprite [10].

Trecerea prin boală oferă o imunitate semnificativ mai bună și durează mai mult decât cea de după vaccinare [11, 12]. Este probabil că mulți copii au deja imunitate [13], iar copiilor cu risc de a face o forma severă de Covid-19 (de ex. cei cu boli neuromusculare sau boli genetice de tipul sindromului Down) li se oferă deja vaccinul anti-Covid19 [14].

Până la 20 septembrie 2021, au fost raportate 76.295 de reacții adverse la vaccinurile anti-Covid19, dintre care 6017 au fost considerate până acum grave [15]. De-a lungul anului 2020, au fost raportate în total 7.999 de reacții adverse referitoare la toate cele aproximativ 25.000 de medicamente / substanțe din Suedia, dintre care 3.270 au fost considerate grave [16]. Este ingrijorător in primul rând numărul de cazuri de miocardită și pericardită [17], dar și raportările de cazuri de boli autoimune precum și efectele potențial negative asupra fertilității și dezvoltării fetale intrauterine [18].

În Europa, toate vaccinurile anti-Covid19 au o aprobare condiționată de folosire [19]. Până la începutul anului 2022/2023, companiile farmaceutice trebuie să demonstreze că vaccinurile respectă specificările din prospect. Aceasta înseamnă că suntem într-un studiu de fază 3 al unor medicamente noi. În ceea ce privește datele de siguranță, avem doar o cantitate limitată de date pe termen scurt și nu avem date pe termen lung nici pentru adulți. În plus, se utilizează o nouă tehnologie, vaccinul ARNm, care nu a fost niciodată aprobat pentru utilizare la om [20]. Vaccinurile anti-Covid19 utilizate acum pe scară largă poate nici măcar nu vor fi aprobate într-un final.

Există o mare deosebire între vaccinarea unui adult de 70 de ani și a unui copil de 12 ani, ale cărui sisteme imunologic și neurologic sunt încă în curs de dezvoltare. Aceasta înseamnă că cei din categoria de vârstă 12-18 ani sunt potențial mai vulnerabili și susceptibili la reacții adverse decât adulții. Toate riscurile cunoscute și necunoscute trebuie puse în balanță cu beneficiile vaccinării și pentru noi este de neînțeles că cineva s-ar fi putut gândi să vaccineze în masă împotriva covid-19 copiii sănătoși.

Dacă se decide să se introducă un tratament medical obligatoriu la sute de mii de copii, nu ar trebui să existe nicio îndoială că beneficiile depășesc riscurile.

*****

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s