Din jurnalismul de astăzi, nu mai afli nimic compromițător despre guvern

25/11/2020    |   de Peter Hitchens

Potrivit marelui scriitor american H.L. Mencken relația adecvată între ziare și guvern este aceeași ca cea dintre un câine și un stâlp de iluminat. În romane, în filme și (până la un anumit punct) în viața reală, jurnaliștii descoperă fărădelegile autorităților și expun adevărul.

Majoritatea ziariștilor din generația mea iau de bună această presupoziție și ne amintim de marele film „Toți oamenii președintelui” în care au fost portretizați Bob Woodward și Carl Bernstein, reporterii care au dezvăluit ticăloșiile lui Richard Nixon. Majoritatea dintre noi visau să facă ceva asemănător.

Dar în ultimii ani s-a întâmplat ceva ciudat cu meseria mea. Din ce în ce mai mulți jurnaliști par să fie fericiți a fi trompetele guvernului sau ale partidelor politice. Mai rău, îi atacă pe alți jurnaliști, dacă refuză să adopte linia oficială.

În urmă cu un an am fost contactat de inspectori în arme experimentați și abili, oameni complet neinteresați de politică, dar dedicați adevărului științific. Aceștia erau îngrijorați că țările NATO, inclusiv Marea Britanie, au pornit un război în Siria pe baza unor informații false – la fel cum s-a întâmplat cu Marea Britanie și SUA în războiul din Irak în 2003.

Mi-au spus că informațiile esențiale au fost cenzurate din rapoartele despre Siria de către Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), ONG-ul Națiunilor Unite specializat în gaze otrăvitoare.

Regretatul Robert Fisk de la „The Independent” a fost singurul jurnalist britanic din presa centrală care a fost interesat de acest subiect. Mă simt mai degrabă onorat că l-am avut de partea mea pe acest curajos reporter în această luptă. Rezultatul, însă, nu a fost o reabilitare a adevărului. Rezultatul a fost că inspectorii au fost calomniați și atacați sub diverse forme. Motivul: acești oameni dezvăluiau adevărul.

Ceea ce până la urmă era normal, cu excepția faptului că unii dintre cei care îi atacau pe acești oameni curajoși erau ziariști, genul nou, pro-guvern. Iar acești jurnaliști au fost instigați de o oficină cunoscută drept Bellingcat, care pozează într-o adunătură de hipsteri romantici și independenți, dar care în realitate își primește finanțarea de la organizații statale. Apoi, Bellingcat m-a atacat pe mine.

Într-un tweet foarte rău, m-au acuzat că fie am fost păcălit fie sunt lipsit de onestitate. Articolul pe care se baza această afirmație s-a întors împotriva Bellingcat deoarece s-a dovedit a conține o eroare factuală de bază.

Mă bucur să pot spun acum că Bellingcat și-au prezentat scuzele: „L-am acuzat pe domnul Hitchens că nu și-a făcut treaba cum trebuie în privința scurgerii de informații de la OIAC. Acuzația noastră de lipsă de onestitate din partea sa a fost neadevărată. Ne prezentăm scuzele domnului Hitchens pentru această acuzație pe care suntem fericiți să o retragem.”

Press Freedom's Dark Horizon | Freedom House

Menționez acest lucru deoarece mulți jurnaliști se aliază cu Bellingcat, organizație sponsorizată de stat, și împotriva jurnalismului independent.
Dacă ar fi prevalat astfel de idei pe vremea Watergate, Richard Nixon ar fi prins două mandate de președinte și s-ar fi retras în glorie.
Dacă ar prevalat astfel de idei în 2003, nu ați fi știut, nici măcar acum, că Saddam Hussein nu avea niciun fel de arme de distrugere în masă. – ContraMundum

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s