Dă-i diavolului suficientă funie

Dă-i diavolului suficientă funie

Dă-i diavolului funie îndeajuns și se va spânzura. Dă-i suficientă putere și ne va spânzura pe noi primii.

Poate că acestea nu sunt cuvinte foarte motivate din moment ce majoritatea celor din noi au parte de sindromul stresului electoral. Atâtea par că depind de aceste alegeri în particular încât este ușor să-ți pierzi pacea interioară în fața grijilor și neliniștilor cu privire la viitorul țării noastre și al lumii.

Dar cu toate acestea, este reconfortant să știi că diavolul și cei de partea lui sunt întotdeauna pe cale să se distrugă pe ei înșiși, chiar dacă de multe ori distrug în același timp și alte lucrururi, chiar lucruri bune. Istoria ne învață că mândria precede întotdeauna căderea.

Aprende todo sobre la Guerra de la Vendeé y mucho mas

Ilustrație – Războiul din Vendée

Să privim la Revoluția Franceză. A dat naștere unei epoci de liberté, égalité et fraternité – sau așa au crezut revoluționarii „câștigători”. În fapt, a dat naștere la ceea ce a fost cunoscut în istorie ca Regimul Terorii, o scurtă perioadă de depravare dictatorială în care „dușmanii revoluției” erau executați și în care o politică de genocid a fost îndreptată contra oamenilor din Vendée. Totuși, la scurtă vreme, revoluționarii au sărit unul la gâtul altuia, astfel încât tocmai arhitecții Revoluției au căzut victime ale înseși Terorii pe care au dezlănțuit-o.  Diavolii s-au spânzurat, totuși nu înainte de a spânzura multe victime nevinovate.

Să privim la Revoluția Bolșevică, o reînviere prostească a „libertății, egalității și fraternității” Revoluției Franceze, care s-a dovedit a fi și mai sângeroasă decât prototipul său. Începând cu spânzurarea dușmanilor lor anti-comuniști, bolșevicii au început rapid să se spânzure între ei. În epurare după epurare, membrii partidului comunist au fost aruncați în închisoare sau au fost executați la ordinele Partidului. În cele din urmă a fost nevoie de 73 de ani pentru ca edificiul comunismului să se prăbușească sub povara corupției sale sistemice. Dă-i diavolului suficientă funie…

Să privim la ascensiunea și căderea naziștilor. Când socialismul „național” al lui Hitler a pus mâna pe putere în Germania, Führerul s-a lăudat cu întronarea Reichului Milenar. În Noaptea Cuțitelor Lungi, a ordonat uciderea propriilor membrii de partid, aceia care i-au fost cei mai apropiați tovarăși în timpul ascensiunii sale la putere. Având suficientă funie, și-a spânzurat camarazii înainte de a se sinucide. Cât privește Reichul Milenar, s-a prăbușit rușinos după doar 12 ani înecați în sânge.

Toate aceste manifestări ale culturii morții ne învață adevărul dovedit istoric că Mândria precede întotdeauna căderea. Așa a fost și așa va fi întotdeauna și așa trebuie să fie. Problema, totuși, nu este că oamenii mândri sunt cei mai răi dușmani ai lor, ci faptul că distrug viețile nevinovaților pe altarele lor egocentrice pe care le ridică în cinstea egourilor lor. Dacă au suficientă funie, își vor spânzura victimele lor înainte de a se spânzura pe ei înșiși.

La un nivel microscopic, în cultura noastră contemporană stricată, mândria care-i face pe doi oameni să cadă în păcat conduce mult prea des la moartea unui copil nevinovat. La un nivel macroscopic, această cădere în păcat devine un infanticid sistematic. Printre alte probleme, uciderea nevinovaților a devenit un slogan pentru Mândri în această campanie electorală. Nu există vreun dubiu în această privință: dă-i diavolului suficientă funie și va ucide milioane de copii înainte de a se spânzura pe sine de pe eșafodul aceste culturi a morții, în cele din urmă, nesustenabile.

Așadar, ce se poate face? Așteptăm pur și simplu călăul să ne pună ștreangul de gât?
Nu. Bineînțeles că nu. Avem o datorie sfântă de a rezista în fața răului, deși nu trebuie niciodată să rezistăm prin a deveni răi noi înșine. Nu putem folosi mijloace rele pentru un scop pretins bun. Nu putem stinge focul cu foc. Nu putem pretinde un ochi pentru ochi. Nu putem lupta împotriva urii cu ură. Dacă folosim răul pentru a învinge răul, singura victorie va fi a răului. Iar dacă răul învinge, noi suntem cei pierzători.

Singura cale de a înfrânge puterea întunericului este de a ne baza pe Puterea de dincolo de întuneric. „În spate tuturor umbrelor se găsește soarele” spune cel mai mare dintre piticii profeți, Samwise Gamgee, enunțând astfel un adevăr care ar trebui să ne lumineze fiecare gând și acțiune din viețile noastre.

Singurul scop al vieții cuiva îl reprezintă obligația de a răspunde chemării lui Dumnezeu care ne vrea în rai. Acest lucru este posibil prin lucrarea supranaturală a harului. Sfârșitul lumii este aproape. Se termină în ultima zi a vieții noastre. În sensul acest, lumea s-ar putea sfârși mâine.

Realitatea ultimă ar trebui să ne anime și să ne motiveze. Diavolul ar putea să ne spânzure înainte de a se spânzura pe sine, dar nu ne poate lipsi de învierea care ne va scăpa de ghearele sale pentru totdeauna. Nu are puterea de a ne lipsi de acest final fericit suprem. Doar noi avem această putere. Avem puterea de a crede că diavolul este atotputernic, ceea ce înseamnă a crede tocmai minciunile pe care diavolul ni le spune, și să uităm de omnipotența, omniprezența și omnisciența lui Dumnezeu. Avem puterea să ignorăm, să uităm sau să respingem sfârșitul și putem folosi această putere auto-distructivă prin a ne îngrijora prea mult despre diavol și cei care îl slujesc sub flamura Mândriei.

Nu este vorba despre puterea auto ruinătoare a diavolului și minionilor lui din acest tărâm al exilului, este vorba despre Dumnezeu și despre cei ce îi slujesc lui în această vale a plângerii prin acceptarea smerită a suferințelor inevitabile din viață. Lumea nu este decât o etapă pe care metadrama istoriei umane se joacă în prezența lui Dumnezeu. Întreaga istorie este Istoria Sa. șI ceea ce contează mai mult, este o istorie cu un final fericire care deja a survenit în Omniprezența Sa. Singurul nostru scop este de a face parte din acel final fericit.
Dă-i diavolului suficientă funie și mereu se va spânzura. Dă-i suficientă putere și tot va rămâne incapabil să ne țină departe de Iubirea care mișcă soarele i stelele, Iubirea care ne cheamă Acasă dincolo de pustiul etern al diavolului.

Joseph Pearce a scris prefața volumului de eseuri „Dacă Dumnezeu nu ar exista” de G.K. Chesterton, apărut la Editura Contra Mundum

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s