Marea escrocherie „gay”

de Joseph Sobran

Ieri, mi-am dat seama, examinându-mi sentimentele, cât de tare îmi displac homosexualii. Toți? Bineînțeles că nu. Unii sunt amuzanți, binevoitori, inteligenți, și altfel plăcuți. Dar homosexualii în general, da. Nu-i suport. Mai ales pe cei organizați sub stindardul „drepturile homosexualilor”.

Cred că asta mă face „homofob”. Și ce dacă? Homofobia este unul din acele cuvinte din limba robotizată – ca rasist sau sexist – pe care niciun vorbitor respectabil de limba engleză nu ar trebui să le folosească. (Încercați să vi-l imaginați pe Abraham Lincoln spunându-i cuiva că este „homofob”). Este un indiciu verbal al gândirii de turmă.
E amuzant cum întotdeauna oamenii care se caracterizează drept victime doresc să-i intimideze pe ceilalți. Astăzi diversitatea înseamnă conformitate. Înseeamă să-i faci pe oamenii raționali să le fie frică să contrazică absurdități atât de evidente încât le insultă inteligența.

Pentru oamenii normali homosexualitatea, în special, homosexualitatea masculină, este dezgustătoare. Ar trebui să ne cerem scuze pentru asta? Cuvintele pentru anus din argou și folosirea lor ca jigniri exprimă întregul dezgust la ideea de sex anal. Pe lângă profanarea personală implicată, este grotesc de neigienic.

Sentimentele îmi sunt accentuate de experiența personală Credeți-mă, când un copil pe care îl iubești a fost sodomizat, nu mai rămâne aproape nimic romantic din sodomie. Ceea ce era doar dezgustător devine vătămător. Nu este nevoie să urăști agresorul – care, în cazul de față, ca în multe altele, a fost la rândul său violat când era copil – pentru a simți o repulsie inimaginabilă față de ce s-a întâmplat, și dispreț pentru cei care încearcă să o drapeze în demnitate.
Va ajunge victima, la rândul ei, să sodomizeze alți băieți? Va contracta SIDA? Își va aminti, în noaptea nunții, prima experiență „sexuală”?

Pedofilia como orientación sexual | Frente por la Verdad y los Hechos

Un alt exemplu de pedofilie homosexuală a fost prezent la știri în ultima vreme. Sau mai degrabă, nu a fost prezent la știri. În anul 1999, doi dezaxați din Arkansas au violat, torturat și ucis un băiat de 13 ani. Crima a fost ignorată aproape în totalitate de aceeași presă care timp de un an de zile a jelit uciderea homosexualului Matthew Shepard. Deoarece băiatul a fost o victimă a homosexualilor și nu un agresor, povestea sa putea dăuna Cauzei. Nu este martir!
Linia oficială „gay” în ceea ce privește pedofilia este că majoritatea agresorilor de copii sunt heterosexuali. Aceasta este propagandă curată. Homosexualii reprezintă doar una sau două procente din întreaga populație (deși clamează, din nou propagandistic, că reprezintă 10 procente), și cu toate astea au o reprezentare disproporționată în rândul pedofililor.

Totuși, ceea ce este mai important, majoritatea heterosexualilor sunt mai mult decât doritori să-i pedepsească pe agresorii fetițelor. Nu le găsesc scuze și nici nu încearcă să le acopere crimele. Recunosc normele de comportament.

Dar pedofilii sunt parte integrală din mișcarea pentru „drepturile gayilor”. Le repugnă această asociere? Nici pomeneală. Dimpotrivă. Asociația Nord-Americană pentru Iubirea dintre Bărbați și Băieți (NAMBLA) este un participant constant și binevenit la paradele homosexuale. În Anglia, „gayii” organizați pun presiune pentru a fi micșorată vârsta consimțământului pentru sex.

Este de la sine înțeles. Homosexualitatea nu este doar o abandonare a normalului, ci a oricărei norme. Din moment ce aprobi promiscuul sex anal cu străini, cum mai poți pune o limită la ceva? Dacă tot îți place să faci asta, de ce să nu o faci cu copii?

Și din nou, media, care pune sub reflectoare orice „extremist” prezent la evenimentele conservatoare, refuză să dea vreo știre despre pedofilii din mișcare. Ar putea stânjeni Cauza.  Dacă vă place „diversitatea”, nu o căutați în rândul jurnaliștilor.
Îmi părea rău pentru homosexuali. Indiferent cum au ajuns astfel, este o patimă pentru care nu pot decât să îi compătimesc, din moment ce atât de multe lucruri din viața normală le rămân inaccesibile. Și înțeleg de ce părinții care descoperă că fiii lor sunt homosexuali vor să-i protejeze, până într-acolo încât neagă că homosexualitatea ar fi o tulburare serioasă. Este natural.
Dar niciun părinte nu se bucură când aude că fiul său este „gay” și niciun părinte nu își dorește pentru copilul său asta. De aceea toată propaganda despre „mândria de a fi gay” sună fals. Oamenii normali nici măcar nu sunt mândri că sunt normali. E ceva luat de bun. Dar să fii „mândru” de anormalitate?
Nu învinovățesc pe nimeni că este bolnav. Îi învinovățesc pe cei care îmi spun că boala este doar o altă formă de sănătate. ContraMundum

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s