In fiecare zi sute de scolari olandezi sunt obligati sa se incline la islam

Nu pot sa spun cat de indignata, revoltata, sunt cand vad asa ceva. Copii inocenti care pot fi indobitociti! Cat de cumplita si diabolica a fost manipularea si spalarea pe creier timp de peste 60 de ani in Vestul Europei! A fost si-n Est indoctrinarea comunista dar se pare ca ne-a facut mai puternici, mai ascutiti la minte si simturi, ne-a invatat sa luptam impotriva liderilor care ne impun si care incearca sa ne „modeleze”. Ne-am pastrat principiile si valorile si azi putem vedea cum cei din Vest sunt dominati, condusi, supusi, de niste lideri mai comunisti, mai rai, mai nemilosi si tradatori  decat comunistii „nostri”. Adevarati dusmani ai popoarelor europene pe care vor sa le distruga. Personal, sa-mi vad copilul dand cu capul de pamant in fata unui muslim (n-as suporta sa-l vad astfel nici in fata unui popa sau icoana, este un gest de totala supunere si umilire) as protesta, si daca as fi amenintata de lege, as pleca din tara respectiva ca sa-l salvez. Revenind la manipularea diabolica, „ei” au pregatit terenul pentru ceea ce traim azi. Ne-au amagit cu bunastarea, cu casa si masina, cu calatorii, libertati, democratie, asa cum s-a trait in Vest pana la caderea zidului din Berlin. Muslimii veniti la munca stateau in banca lor. Pana li s-a dat semnalul si pana a inceput invazia arabo-africana. Europa de Vest nu va mai fi nicodata cum a fost. Este deja supusa acestor islamisti cu ajutorul marionetelor in slujba diabolicilor (bosorogii cu fete de reptile) din varful piramidei.

Inregistrarile video de mai sus provin din 2016-2018 si mai ales la sfarsit devine clar ca multe scoli duc elevii sa viziteze moschei. *Dar copiii musulmani nu sunt dusi sa viziteze biserici si sa li se explice religia crestina, sa se inchine in fata crucifixului. Ar permite evreii sa mearga copiii lor la moschee si sa se roage? 

klap_uit_de_school

Organizatia olandeza Klap uit de school spune ca in fiecare zi mai multe clase de copii sunt obligati sa mearga la moschei si sa se roage pentru Islam.

Copiii viziteaza „frecvent moschei la care sunt invitati predicatori Salafisti care numesc necredinciosii caini, cerand jihad pentru ei“, a raportat Klap uit de school pe site-ul sau.

„Moscheile, care se afla sub controlul organizatiei guvernului turc Diyanet, si care sunt numite „baracile lui Erdogan,“ sunt vizitate de scolari, potrivit site-ului.

Copiii olandezi sunt instruiti de imam sa „ingenuncheze si sa se roage“, care este, potrivit organizatiei, „nu un ritual inocent ci o parte a strategiei islamice de cucerire”.

Organizatia doreste sa sfatuiasca parintii cu privire la dreptul lor de a-si tine copiii departe de astfel de excursii. Un alt obiectiv este de a proteja copiii scolari olandezi impotriva indoctrinarii islamice.

Un raport complet este disponibil pe site-ul Klap uit de school, dar probabil este limitat doar pentru rezidentii olandezi, deoarece poate fi livrat doar prin posta.

Olanda se trezeste rapid dintr-un vis multicultural dominat de islam. Un sondaj a aratat ca o propunere a lui Geert Wilders de a interzice expresiile islamice in spatiul public a fost sprijinita pe scara larga de public.

https://voiceofeurope.com/2018/10/every-day-hundreds-of-dutch-school-children-are-forced-to-bow-to-islam/

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s